ANIS Meetup: Dialog Social 101. Focus: România – 29 februarie, ora 16:00 – ONLINE
ANIS, în colaborare cu Confederația Patronală Concordia, vă invită la un nou ANIS MeetUp – Dialog Social 101. Focus: România pentru a înțelege mai bine impactul Legii Dialogului Social asupra mediului de afaceri din industria IT din România.
Vă așteptăm la o discuție interactivă pentru a explora mai în profunzime Legea Dialogului Social, cadru legal ce reglementează negocierile colective și dialogul social tripartit – consultarea între angajatori, angajați și autorități publice.
Scopul nostru principal este să va oferim instrumentele și cunoștințele necesare pentru o abordare strategică și informată a dialogului social în companii și o perspectivă asupra situației la nivel de sector, astfel încât să puteți evita potențialele conflicte și să construiți relații de muncă solide.
AGENDA:
- Introducere în relațiile industriale. Relevanța pentru mediul de afaceri.
Discuție despre importanța dialogului social în mediul de afaceri și modul în care acesta afectează companiile din industria IT.
- Context european și evoluție națională
Analiză a contextului european în ceea ce privește dialogul social și evoluția temei în România.
- Principalele prevederi ale cadrului legislativ actual – Legea 367/2022
Prezentare a principalelor dispoziții ale Legii Dialogului Social, inclusiv schimbările aduse de Legea 367/2022 în 2023 și modul în care acestea afectează mediul de afaceri din IT.
- Q&A (Întrebări și răspunsuri)
Participa:
Reprezentanți ai companiilor din sectorul IT interesate de aspectele legate de dialogul social și negocieri colective.
Seminarul este destinat doar membrilor ANIS.



